500 zile de “Summer”

Cativa m’au intrebat de ce prefer filmele “verité” celor de pura fictiune (pe scurt ‘american beauty’ versus ‘xmen’). Nu contest valoarea stilistica a celor din urma, dar prefer filmele care trateaza si reproduc cat mai fidel posibil realitatea 1 pentru ca asta a fost contextul in care am crescut(influentele familiei, prietenilor m-au indreptat spre acest gen de filme) si 2 pentru ca ce au in plus fata de filmele purfictionale e nu reproducerea simpla a realitatii, ci faptul ca exista sansa ca unele(foarte putine din acestea) chiar sa te lumineze, sa iti reveleze aspecte din perspectiva si atitudinea pe care o ai fata de viata, relatii, asteptari et cetera. Ultimul care a reusit e deosebit de caldul, sincerul si esential de durerosul teenage but not so teenage movie mentionat in titlu. Idei cinematice foarte pertinente, cateva chiar demne de aplauze(notabila scena de splitscreen expectations/reality), un scenariu groaznic de truthful dar foarte echilibrat, 2 actori frumosi si perfectvalabili pentru rol, si mai mult decat orice, NICI un cliseu de Hollywood.. pe bune, e greu de evitat asta. Pe scurt, un film care m-a emotionat, e bun pentru pragmaticii – romantici. Si e al doilea film care ma trimite automat la muzica, fara o legatura vizibila intre cele 2.  Primul a fost “My life without me” si muzica a fost “Air – All I Need”.  vizionare placuta