Synecdoche, New York

O poveste halucinantă, originală şi uluitor de complexă, un scenariu – mamut, un actor perfect, un decor sublim, un mesaj genial de simplu şi de sincer, expus printr-o grămadă de metafore, recurenţe, simboluri, transformări ale personajelor, revelaţii, emoţii, frustrări, gânduri, tablouri, situaţii. Pe scurt, este un ciclu al vieţii rezumat în 2 ore. Şi cum lucrul ăsta e practic imposibil, sunt folosite stilizări, convenţii şi imagini sugestive despre o idee, o noţiune sau o experienţă trăită la un moment dat de cineva (oricine/toţi). Nu ştiu de ce, dar acest film mă duce cu gândul la opera magistrală a lui Goethe. Aş scrie pagini întregi despre film, dar aş plictisi. Consider că Charlie Kaufman (Eternal Sunshine of the Spotless Mind, Being John Malkovich, Adaptation, Confessions of a dangeorus mind) tocmai a scos cel mai bun film al carierei sale – eu unul sper să nu rămână aşa.

Goya’s Ghosts

O frescă istorico-artistică privită prin ochii pictorului spaniol Francesco Goya, despre Inchiziţia spaniolă, despre războiul sub Napoleon şi despre destinele celor apropiaţi artistului. Un film fără personaje principale(lucru care debusolează publicul la un moment dat), un film cu performanţe actoriceşti ireproşabile (era şi normal cu asemenea distribuţie: Javier Bardem, Natalie Portman, Stellan Skarsgård), un film sub semnătura lui Milos Forman care iese din tiparul creaţiilor de gen prin simplul fapt că povestea pleacă pe mai multe căi şi îţi dă impresia că miza filmului s-a dus pe apa sâmbetei, când de fapt cam ăsta e şi scopul: e pur şi simplu o manifestare cine-artistică foarte bine pusă la punct a unui episod din istorie, combinată atent cu un fir epic fictiv menit să-ţi păstreze interesul şi curiozitatea. Personal am fost puţin dezamăgit de final, filmul nu e prea coeziv, Goya e, o mare parte a poveştii, doar un instrument narativ, dar per total gustul filmului a rămas unul plăcut. Alte detalii pe care le-am remarcat: 1. pasiunea lui Forman pentru găini; 2. contrastul dintre engleza cu accent spaniol a lui Bardem şi engleza pură a celorlalte personaje; 3. Natalie Portman va deveni favorita Hollywoodului.

Natalie Portman are strămoşi români!

Dap.. din partea tatălui: “Portman’s maternal ancestors were Jews from Austria and Russia and her paternal ancestors were Jews who immigrated to Israel from Poland and Romania. Her paternal grandfather’s parents died in Auschwitz and her Romanian-born great-grandmother was a spy for the British during World War II.” sursa
Acum se leagă totul, acum înţeleg de unde frumuseţea răpitoare. În curând un scurt review despre unul dintre filmele în care a jucat nu recent. stay tuned :p

RocknRolla

De Guy Ritchie nu te saturi. Are acel ceva, probabil moştenire de la Tarantino, care în amestec cu umorul britanic autentic, cu un mix de muzică excelentă şi cu ceva efecte dinamice foarte bine făcute dau un rezultat filmic foarte plăcut. Toată lumea a văzut Snatch, s-a prăpădit de râs şi a dat din picior pe muzica de final sau de început. Puţin dezamăgitor e însă faptul că după aproape 9 ani de zile reţeta cineastului a rămas cam aceeaşi, nu prea aduce nimic nou. Dar tot rămâne savuros.

Un soundtrack absolut bestial, ca de obicei(sunt tare curios cât de bine m-aş distra la o petrecere de-a lui Guy Ritchie):
“People ask the question… what’s a RocknRolla? And I tell ‘em – it’s not about drums, drugs, and hospital drips, oh no. There’s more there than that, my friend. We all like a bit of the good life – some the money, some the drugs, other the sex game, the glamour, or the fame. But a RocknRolla, oh, he’s different. Why? Because a real RocknRolla wants the fucking lot.”

Nuntă mută, by Mălăele

Drăguţ. Cu iniţiativă artistică. Abordare nouă. Ceva nou în cinematografia românească(în sfârşit!!). Cadratura, culorile, jocurile stop-motion şi alte trucuri specifice industriei aduc dinamism(şi da, ok, şi ceva originalitate). Mălăele e un om de teatru foarte talentat. Un actor absolut genial şi un regizor nemaipomenit… DE TEATRU!
Deşi filmul i-a ieşit bine, fără dubii e foarte reuşit, are o mică-mare hibă: scenografia, jocul actoricesc, stilul narativ, fotografia, toate sunt transpuneri mot-a-mot din teatru. Aici mister Horaţiu face marea greşeală(din lumina umilei mele păreri): tot ce ţine de convenţie în teatru e altfel decât tot ce ţine de convenţie în film, în teatru totul e mult mai permisiv din perspectivă actoricească şi mai restrictiv din perspectiva “decorului”, pe când în film e, în mod evident, exact invers. Regulile sunt altele. Iar regizorul consacrat de teatru încearcă să fie regizorul excepţional de film. Nu reuşeşte decât să fie bun. Pentru mine, unul, e de ajuns!

Choke!

Filmul cel mai aşteptat al anului, pentru mine cel puţin. A doua ecranizare după autorul Fight Club îmi întăreşte opinia că Chuck Palahniuk va deveni un clasic al literaturii, şi cu puţin noroc, şi al cinematografiei. Umor negru(preferatul meu), personaje obscure(era şi de aşteptat), scenariu şi declic interesant, metafore ce exprimă redundanţa, decadenţa dar şi regăsirea umană, toate refac atmosfera inconfundabilă a scriitorului. Deşi mai superficial ca Fight Club, mai puţin spectaculos, cu un text mult mai uşurel, reuşeşte să convingă. Un film care chiar merită să aibă Radiohead pe soundtrack.
Şi în caz că nu ştiţi cine-i Chuck Palahniuk, puteţi să citiţi aici şi puteţi să-l vedeţi în ultimele secvenţe ale filmului.

Give us your brain for two hours and you will never be the same again..

Terry Gilliam e ca un cadou de Crăciun pentru cinefilii hedonişti. Dar “Fear and Loathing in Las Vegas” e pur şi simplu o capodoperă a genului. Îţi reaminteşte de redundanţa vieţii de corporatist şi de absurdul pe care-l duce un om normal. Cel puţin asta a fost prima mea impresie în momentul de credits, influenţată probabil şi de factori independenţi de film.
Recomand să-l vedeţi după mai multe white russians cu un mic adaos de bailey’s(thnx Clara), sau whatever makes you happy, că altfel filmul are toate şansele să vi se pară fără sens.

p.s.: să nu mai vorbesc de soundtrack: a true musical journey!

CineClub NexT

“Săptămâna filmului european s-a încheiat, săptămâna filmului american e tot anul (după cum bine ştim), aşa că luni, 26 mai, de la ora 19.30, la Cityplex, NexT vă invită la o delicatesă asiatică ce a entuziasmat criticii de film din toată lumea: Monstrul / Gwoemul (Coreea, 2006), în regia lui Joon-ho Bong.

Invitatul acestei ediţii este Bogdan Mustaţă, regizorul scurt-metrajului “O zi bună de plajă”, câstigător al Ursului de Aur la Berlin anul acesta.

După film, sunteţi invitati, ca de obicei, la discuţia moderată de criticul de film Andrei Gorzo. Intrarea este liberă.”

Irimescu Yvonne